A alcătui o monografie înseamnă o muncă sisifică, dar care are o finalitate pozitivă. Autorul sau autorii depun o străduinţă nemaipomenită, apelând la documente vechi, hrisoave acoperite de praf şi care zac prin diverse arhive, biblioteci, instituite de istorie, ori colecţii particulare. O monografie bun reprezintă o cercetare temeinică, bine structurată din punct de vedere ştiinţific, bogată în interpretări şi fapte, ce satisfac atât exigenţele cititorului avizat, cât şi ale iubitorilor de istorie. O astfel de monografie este şi cea publicată de curând în Editura „Axa”, intitulată „Coţuşca – trecut şi prezent”, având coordonator pe regretatul fost primar al comunei Ion Zbughin la care se adaugă prof. Constantin Airimiţoaie, profesorul – preot Ion Canciuc, un asiduu cercetător al istoriei locale de peste 30 de ani, prof. Gabriela Zbughin şi colonelul Adrian Osolinschi, de la IJP Botoşani, coţuştean la origine. Fiecare dintre cei amintiţi mai sus îşi are „felia” sa la această monumentală lucrare monografică, ce conţine 315 pagini. Prof. Gabriela Zbughin, fiica fostului primar, doctor în biologie, a prelucrat materialele adunate cu multă trudă de tatăl său şi a făcut toate demersurile pentru tipărirea monografiei.
Lucrarea este structurată pe 10 capitole:
1. Cap. I – Caracterizarea fizico-geografică (Constantin Airimiţoaie)
2. Cap. II – De la geografie la istorie: toponimia comunei (Ion Canciuc)
3. Cap. III – Istoricul comunei (Ion Canciuc)
4. Cap. IV – Organizarea administrativo-teritorială (Ion Zbughin, Adrian Osolinschi)
5. Cap. V – Populaţia (Ion Zbughin)
6. Cap. VI – Economia (Ion Zbughin)
7. Cap. VII – Învăţământul (Gabriela Zbughin)
8. Cap. VIII – Ctitorii bisericeşti (Ion Zbughin)
9. Cap. IX – Elemente de etnografie şi folclor (Gabriela Zbughin)
10. Cap. X – Cultura (Ion şi Gabriela Zbughin)
Cele mai vechi urme ale culturii materiale pe teritoriul comunei Coţuşca datează din paleoliticul mijlociu, iar prima menţiune documentară a numelui satului Coţuşca datează din anul 1636, martie, 30, într-un uric dat de Vasile Lupu în Iaşi: „Vasile Voievod întăreşte uric lui Dumitraşco Fulger şi soţiei sale Marica, fiica Nastasiei şi tuturor strănepoţilor lui Bratul Hrincovici, satele Vişnovăţul cu privilegii de la Ştefan Voievod şi Ioan Voievod şi Rădăuţii pe Prut, ţinutul Dorohoi, jumătate din satul COCHIUJCA pe Volovăţ”.
Comuna Coţuşca a luat fiinţă în anul 1865, plasa Berhometele, formată din satele Coţuşca şi Puţureni. Între anii 1865-1871 face parte din plasa Prutului de Jos, Judeţul Dorohoi.
La ultima reformă teritorial-administrativă, comuna Coţuşca fuzionează cu satele comunei Crasnaleuca (1968). Din anul 1968 şi până în prezent comuna Coţuşca cuprinde satele: Coţuşca, Crasnaleuca, Cotu Miculinţi, Ghireni, Nichiteni, Puţureni, Mihail Kogălniceanu, Nicolae Bălcescu şi Avram Iancu.
La recensământul din anul 1930, comuna Coţuşca avea un număr de 4972 de locuitori, iar la recensământul din anul 1956 a înregistrat 5.113 de locutori. Între anii 1965-1975 are loc un fenomen de scădere a numărului de locuitori, pus pe seama migrării populaţiei tinere spre oraş. Învăţătorul coţuştean a avut parte de un corp profesoral deosebit, remarcându-se prin seriile de elevi bine pregătiţi, următorii dascăli: Leonard Mîrza, Emil Botezatu, Constantin Cojocariu, Adrian Bahrin, Aurel Dănăilă, Parascheva Chiriac, Octav Ştefănescu, Dinu Grigoraş, Eladia Mîrza, Gheorghe şi Maria Cimbru, Clemanşa Nistorică, Constantin şi Maria Ursache, Ioan Pălii, Dinu Damian etc.
La şcoala din Nichiteni s-au remarcat în mod deosebit Victor Airimiţoaie, Alexandru Niculescu, Maria G. Grădinaru şi în mod exemplar fostul director al şcolii şi prof. de limba şi literatura română, Constantin Th. Grădinaru ce s-a dedicat profesiei peste trei decenii. În prezent, ca pensionar s-a stabilit împreună cu familia în oraşul Filipeştii de Pădure, judeţul Prahova.
Monografia „Coţuşca – prezent şi viitor, se înscrie printre monografiile bine alcătuite şi documentate precum cele ale comunelor Suliţa (autor Ştefan Ciubotaru), Vorona (autor Constantin Rusu), Leorda (autor Mihai Huţanu) şi cea a oraşului Săveni (autor Constantin Cojocariu). Merită ca aceste bune exemple să fie urmate şi de alte comune, ce n-au o monografie sau măcar micromonografie.
Panait Istrate pe bună dreptate a afirmat că „a trăi într-un loc fără a-i cunoaşte istoria înseamnă a vegeta”. Această monografie merită să fie citită, deoarece însumează pagini de reală valoare documentară, cu toate că are şi unele lipsuri, ori tratări superficiale a unor subcapitole. Monografia poate fi îmbunătăţită pe parcurs cu noi date, fiind de real ajutor pentru specialiştii şi iubitorii de istorie locală, ce poate fi integrată în cea naţională.
(Paul UNGUREANU)
