luni, 29 martie 2010

Cele mai vechi urme de civilizaţie din lume

Zeiţa Hestia


Zeiţa Hestia ori Hesta al cărei nume semnifică cămin sau casă, a fost zeiţă a vetrei şi a focului sacru la străbunii noştri Pelasgi/Traci/Geo-Daci.


“Trebuie reţinut faptul că Focul Sacru sau Focul Viu nu era altceva decât o imagine a Soarelui ceresc – Marele Zeu. Soarele de andezid de la Sarmizegetuza nu este altceva decît vatra altarului reginei Hestia ( Vesta), vatră pe care ardea focul nestins.  În ceea ce priveşte Marele Sanctuar circular, dacic, aflăm că absida centrală avea „34 de stâlpi de lemn dispuşi în formă de potcoavă, iar la mijloc „era vatra focului sacru”. După Palladio aflăm că ambele temple ale zeiţei Vesta de la Roma, aveau aceeaşi formă (de potcoavă). Este bine să se ştie sau să se reţină faptul că, cultul zeiţei Hestia în Grecia şi la Roma a fost dus de Traco-Daci, înainte de întemeierea acestui oraş peninsular.”


Acest fapt, anume că zeiţa Hestia a fost zeiţă a strabunilor noştri, şi nu a grecilor sau a romanilor, este probat de cele mai vechi urme de civilizaţie din lume, descoperite în România, la Cotu Miculinţi în judeţul Botoşani; printre altele, fiind descoperite şi cele mai vechi locuinţe din lume (bordeie) datând de acum 20.000 de ani, având în centru vatra străbună.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu