vineri, 26 martie 2010

Copii batuti si infometati de tata
Intr-o familie din localitatea Nichiteni, teroarea este adusa in casa, zilnic, de tatal celor patru copii ai familiei. Pentru acesti copii, cu varste intre sase si 14 ani, cuvantul "tata" nu inseamna siguranta, ocrotire, dragoste parinteasca. "Le este frica si tremura atunci cand vorbesti de tatal lor", spune despre cei patru copii, asistentul medical comunitar din localitate.
Patru copii, din localitatea Nichiteni-Cotusca, sunt batuti si infometati de propriul tata. Minorii au varste cuprinse intre sase si 14 ani si traiesc in teroare in fiecare zi, langa cel care le-a dat viata. Nu primesc mancare, in schimb sunt pusi de tata sa-i cumpere bauturi alcoolice, sa munceasca in gospodarie si, mai mult, sa il maseze. Mama copiilor, Hanciuc Cristina, in varsta de 28 de ani, a fost batuta si alungata de acasa de aproape o luna si, chiar daca a incercat de cateva ori sa se intoarca pentru a-si vedea copiii, nu a fost primita. Ba mai mult, a fost amenintata cu noi batai. Cazul este cunoscut in localitate de politisti si de asistentii medicali comunitari. Barbatul, Vasile Damian, nu este casatorit legal cu mama copiilor si a fost amendat in repetate randuri de politistii din localitate pentru violenta domestica. Cazul nu a fost mediatizat si nici facut cunoscut autoritatilor din sanatatea botosaneana, dar nici celor responsabile de protectia copilului, pentru ca agresorul a promis ca nu va mai apela la violenta nici in cazul femeii, dar nici al copiilor. Promisiunea a fost insa incalcata de repetate ori, mai ales atunci cand barbatul se imbata. Paharul s-a umplut in urma cu o luna, cand barbatul a batut-o pe femeie si a alungat-o de acasa. Pentru ca nu mai putea sa indure agresiunile acestuia, femeia l-a dat in judecata in speranta ca va obtine ordin de evacuare din casa primita de la parintii sai. "Noi nu am facut cunoscut cazul mergand pe ideea ca problema se va rezolva in familie. Si mama a crezut acelasi lucru, l-a iertat de cateva ori si s-au impacat in ideea ca acesti copii trebuie sa aiba si un tata, insa nu s-a mai putut. Barbatul isi bate copiii cumplit, mai ales de cand a fugarit-o pe mama de acasa, nu le da de mancare, ii trimite sa-i cumpere alcool si sa ii faca masaj. Comportamentul acestuia depaseste orice limita de bun simt", a declarat Mariana Cirimpei, asistent medical comunitar in localitatea Cotusca. Din cauza corectiilor primite de la tata, copiii sunt speriati. "Le este frica si tremura atunci cand vorbesti de tatal lor. Nu pot sa spun ca au fost batuti pana au ramas cu vanatai, dar sunt agresati de tata in mod frecvent. Copiii sunt ingrijiti de mama si locuiesc in conditii bune, insa tatal este cel rau", a mai spus Mariana Cirimpei. Statisticile arata ca, intr-un procent alarmant de mare, parintii considera ca una dintre cele mai bune metode de a-si cuminti copiii este bataia. In fiecare an, zeci de copii maltratati de propriii parinti ajung in grija asistentilor sociali, in vreme ce  parintii sunt decazuti din drepturile legale, insa mai sunt zeci sau poate sute de mii care indura cu stoicism corectiile aplicate de adultii iresponsabili. (L.L.)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu